Leslie Hawke este stabilită în România de 17 ani, unde a pornit un program umanitar, OvidiuRo, prin care, împreună cu colegii săi, a ajutat mii de familii să-și susțină copiii la școală. Toată povestea a început când a văzut copii cerșind în stradă, la sfârșitul anilor 1990. A văzut atunci o imagine care a impresionat-o foarte mult, copii nu mai mari de cinci ani, stând cu mâinile întinse către străinii care treceau grăbiți pe stradă cu servieta în mână. Copiii erau practic ignorați, lumea nu își punea problema că nu este normal așa ceva, unii le mai dădeau câte ceva, alții îi alungau.
Leslie a fost șocată și a zis că trebuie să le întindă o mână de ajutor. Așa a început cu primul copil pe care l-a ajutat, Alexandru. Avea să afle, însă, că nu era atât de simplu, fiindcă problema era una de familie, de mediu, de sărăcie. Pentru a sparge cercul vicios în care trăiesc aceste familii, Leslie și colegii săi și-au dat seama pe parcurs că singura șansă a viitoarelor generații este educația, iar pentru ca un copil să parcurgă sistemul educațional până la sfârșit, prebuie să înceapă cât mai devreme, de la grădiniță. Așa s-a născut programul „Fiecare copil în grădiniță”, prin care famiile sărace primesc un cupon de 50 lei dacă își trimit copiii în fiecare zi la grădiniță. Programul a fost ulterior preluat de statul român. Practic, de la un program care ajuta în jur de 2.500 de copii din 45 de localități, s-a extins la un program național care ajută 100.000 de copii din 3.000 de comunități. Guvernul a alocat 12 milioane de euro pentru acest program în 2016, bani care s-au dus către administrațiile locale care gestionează proiectul pe aria lor.
[…]
[…]
Ce ați învățat din munca pe care ați făcut-o aici?
Ne-am dat seama că este important ca educația să înceapă cât mai devreme posibil. Trebuie te asiguri că ei merg la grădiniță, fiindcă au șanse mai mari să reușească să termine parcursul educațional obligatoriu. În 2007, împreună cu Maria Gheorghidiu, am dezvoltat un program, „Fiecare copil la grădiniță”, prin care am decis să încercăm să ajutăm cât mai mulți copiii din familii fără resurse să meargă la grădiniță. Era o problemă națională, așa că am implementat un sistem de cupoane, însă problema era că programul s-a făcut cu un grant european de 10.000 de euro, deci era limitat. Am decis că trebuie să ne concentrăm pe educația preșcolară, începutul fiind esențial, pentru ca acești copii să nu părăsească școala mai târziu sau să nu aibă de recuperat. Ne-am propus ca acest program să fie implementat la nivel național. În perioada asta de implementare guvernamentală, am activat ca un fel de câine de pază al conceptului, fiindcă multe se pot pierde pe drum în momentul în care un program este preluat de către autorități și implementat la nivel național.
Am fost în vizită la o grădiniță unde se implementează un astfel de program și am fost surprinsă să văd că acești copii nu știu culorile.
Da, nu te aștepți la asta.
Da, este genul de lucru pe care crezi că-l știi pur și simplu, la fel ca vorbitul sau mersul, dar noi, de fapt, învățăm lucurile acestea.
Da, știu. Asta m-a surprins și pe mine când am început să lucrăm cu preșcolarii. Țin minte că primul copil pe care l-am ajutat atunci în Bacău, Alexandru, nu știa cum să denumească galbenul, nu știa că această culoare se numește galben, fiindcă nu fusese niciodată la școală și nimeni nu l-a învățat. Aproape tot ce știm este învățat și cu cât primim mai multă atenție și ni se spun lucruri, cu atât evoluăm mai mult, iar acești copii nu evoluează pentru că nu primesc suficientă atenție. Nu este vorba că părinții lor nu-i iubesc, e vorba de faptul că pur și simplu nu știu cum să facă, iar mamele sunt probabil destul de depresive din cauza situației familiale.
Interviul integral este disponibil pe Vocea.biz