Asociația OvidiuRo lansează, pentru al treilea an consecutiv, proiectul Povești sub Lupă, prin care, unele dintre cele mai sărace școli și grădinițe din țară vor primi 100 de centre de lectură și științe, cu sprijinul Raiffeisen Bank România. Scopul acestui proiect este de a inspira și atrage viitoarele generații către cercetare și inovație. AICI găsiți link-ul către formularul de înscriere.

În cadrul proiectului va fi creată o rețea de 200 de profesori de învățământ primar și preșcolar care vor participa la formările OvidiuRo și vor împărtăși experiențe, practici și resurse educaționale centrate pe dezvoltarea vocabularului, literație și STEAM (știință, tehnologie, inginerie, artă și matematică). 

4000 de copii vor primi cărți ilustrate pentru acasă și vor participa la activități centrate pe științe, organizate de profesorii lor. Totodată, 10.000 de hărți (cu flora și fauna României) vor fi distribuite în grădinițele și școlile din comunitățile vulnerabile din întreaga țară.Plansa animale si plante A3 - 2020

Selecția celor 200 de profesori va fi făcută pe baza gradului de implicare și deschidere către tehnici de învățare moderne, centrate pe copii și a gradului de sărăcie a comunităților în care profesează.

Proiectul Povești sub Lupă a fost lansat în 2018, cu sprijinul Raiffeisen Bank, cu scopul de a construi infrastructura necesară literației și științei în comunitățile rurale sărace. Ca urmare a succesului înregistrat de acest program, în 2019 am adăugat Atelierelor de Vară „Șotron” un modul de științe și experimente – „Povești de Vară sub Lupă”. Proiectul s-a bucurat de un impact major, aducând în grădinițe defavorizate numeroase cărți și resurse centrate pe experimente sau matematică și formând profesori în activități STEM (știință, tehnologie, inginerie și matematică).

Până acum, mai mult de 6000 de copii din comunități dezavantajate au fost beneficiarii acestui program.