În 2022, Asociația Cu Alte Cuvinte a lansat, pentru prima oară în România, patru cărți ilustrate pentru copii, ce au ca personaje principale personalități rome contemporane. Două activiste, un actor și un muzician sunt cele patru personaje de poveste ale cărților semnate de nouă tineri de etnie romă.

Aceste cărți ne provoacă să vedem dincolo de stereotipurile legate de romi și să descoperim oameni deosebiți care trăiesc în prezent și care sunt un model de perseverență, asumare și generozitate.

Cele patru cărți fac parte din proiectul ROMA S/HEROES și au fost publicate în septembrie 2022.

1800 de exemplare (450 de seturi) au fost donate în 450 de grădinițe din medii vulnerabile din țară și vor fi citite miilor de copii de către educatoarele din grădinițele beneficiare. Cărțile sunt distribuite cu sprijinul Asociației OvidiuRO.