CONTEXT

Proiectul își propune să inspire copiii să facă o schimbare pozitivă pentru mediul în care trăiesc.

Într-o lume a amenințărilor climatice, suntem mai datori decât oricând să-i învățăm pe cei mici să prețuiască și să protejeze natura.

Curiozitatea specifică acestei vârste face ca anii de grădiniță să fie momentul ideal pentru a-i apropia pe copii de natură, pentru a le forma atitudini pozitive față de mediu care să conducă ulterior la un comportament ecologic.

Rezultate 2022-2023
4.497

profesori formați în 10 sesiuni

1

seturi STEAM

25

hărți

În acest program ne propunem 3 obiective principale:

1

Conștientizarea  problemelor de mediu

2

Modelarea unor atitudini de protejare a mediului

3

Formarea comportamentului ecologic

RESURSE

Formare online

10 sesiuni online de formare profesională cu accent pe cunoașterea biodiversității.

Webinariile sunt susținute de specialiști în domeniul biodiversității și cel al protecției mediului.
Temele de discuție cuprind subiecte precum fauna și flora României, biodiversitate, ecosisteme, amenințări de mediu și modalități de a le preveni.
Temele și jocurile didactice prezentate pot fi integrate ușor în activitățile grupei.
Profesorii învăță cum să-i sensibilizeze pe copii față de problemele de mediu și cum pot produce împreună o schimbare pozitivă în comunitatea lor.
RESURSE

Resurse educaționale

– Seturi de materiale educaționale, ca de exemplu: cărți de ficțiune și non-ficțiune, magneți, lupe, unifix, pipete etc.

– Hărți cu fauna și flora României atât pentru grupă, cât și pentru fiecare copil

Oportunități de formare și dezvoltare pentru profesori, rigoare în conceperea activităților, întâlniri cu specialiști, o mulțime de idei noi, consiliere pentru profesori și implicare din partea părinților - iată doar câteva dintre aspectele care definesc un proiect din inima naturii și din inimile inițiatorilor pentru inimile noastre! În urma acestui frumos proiect am rămas cu informații extrem de utile, cu preșcolari fascinați, cu părinți implicați și cu o comunitate mai conștientă de bogăția naturii!

prof. Georgiana Gabriela Filimon
PARTENERI

Mulțumim

Suntem recunoscători tuturor celor care au ales să se implice și să susțină programele noastre de acces la educație timpurie de calitate pentru copiii din grupuri vulnerabile.

Raiffeisen Bank

Cu sprijinul Raiffeisen Bank, în septembrie 2021, peste 3.000 de unități de învățământ au primit două cărți ilustrate, „Copacul meu” și „Bruno”, potrivite pentru explorarea biodiversității. Ulterior, în aprilie 2022, peste 1.000 de profesori au primit setul STEAM (cartea „Tom, ecologist”, cinci tipuri de grafice de perete, două calendare lunare pentru întâlnirea de dimineață, un joc de masă pentru formarea de eco-obiceiuri, două  lupe, 20 de hărți cu fauna și flora din țara noastră și 20 de pipete pentru experimente științifice).

România de Poveste reprezintă extinderea și continuarea proiectului Povești sub Lupă, implementat în perioada 2018-2020, proiect în care 20.000 de preșcolari au participat la activități interdisciplinare STEAM organizate de 3.500 de profesori.

Asociația Learning by Teaching

Având sloganul „Everyone can teach”, Asociația Learning by Teaching organizează, promovează și desfășoară activități și proiecte educaționale, în vederea formării și pregătirii tinerilor și adulților.

Alți colaboratori

Proiectul a beneficiat de expertiza și sprijinul Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București (USAMV), a Societății Române de Ornitologie (SOR) și a Asociației SNK (specializată în educație ecologică).

România Sălbatică – fotograf Dan Dinu, calendar finanțat de Kaufland România