Au început cursurile dedicate cunoașterii abordării Montessori pentru o nouă serie de profesori. Din 2018, prin parteneriatul cu Insitutul Montessori Bucharest, peste 25 de profesori activi în programele OvidiuRO au beneficiat de formare. 

În cadrul cursului, sunt explicate următoarele concepte:

  • importanța observării în lucrul cu copilul
  • conceptele Montessori de libertate și disciplină
  • cum să câștigați încrederea copilului
  • puterea minții absorbante a copilului la această vârstă
  • felul în care se construiește mediul pentru a răspunde nevoilor copilului
  • abilitatea de a permite copilului să devină din ce în ce mai independent
  • tehnici de construire și menținere în bună stare a materialelor din mediu
  • tehnici de îmbogățire a vocabularului.

Seria 2022 este alcătuită din Cristina Sfeclă (jud. Botoșani), Olivia Rada (jud. Dolj), Georgeta Palade (jud. Galați), Corina Uglea (jud. Maramureș), și Marieta Niomati (jud. Mureș).

„Îmi doresc ca după parcurgerea cursului să pot să discern între adevăratele principii ale Mariei Montessori și toată informația pe care o găsim în diverse surse și apoi să aplic metode și să folosesc materiale la grupa de copii la care lucrez”, spune Marieta Niomati.

Cristina Sfeclă menționează că în acest program, vrea să descopere metode, „tehnici de lucru cu copiii astfel încât să le creez o stare de bine acestora. Să reușesc să le educ răbdarea, lucrul în liniște fără a deranja colegii, să le înțeleg mai bine nevoile și cum să observ aceste lucruri.”

Pentru Olivia Rada, cursul este despre „modul în care Montessori abordează educația copilului în grădiniță, nu doar sub aspectul unor achiziții de cunoștințe, al învățării, ci al vieții practice, ce lipsește din învățământul tradițional”.

„Doresc transformarea mea, ca educator, dar și modul de abordare a copilului. Din ceea ce am citit și auzit, apreciez în educația Montessori construirea și dezvoltarea personalității copilului între libertate și disciplină, independență”, adaugă și Georgeta Palade.

Corina Uglea subliniază că are nevoie de sprijin în a păstra un echilibru în activitatea de la clasă, iar „Maria Montessori avea felul ei de a oferi copilului libertate, intervenția ei era foarte clară și profundă. Îmi doresc să evoluez în acest sens.”

Toate detaliile despre curs sunt aici: 

https://www.institutulmontessori.ro/cursuri-ami/cursuri-cu-certificat-de-asistent-ami/3-6-ani/