Asociația OvidiuRo și Biblioteca Națională pentru Copii „Ion Creangă” din Chișinău sărbătoresc împreună Ziua Limbii Române și Limba Noastră printr-un pod simbolic de cărți pentru copii, alături de grădinițele din România și bibliotecile pentru copii din Republica Moldova.

Pe 31 august 2021, în prima parte a zilei, au avut loc două ateliere de lectură pentru copii, la grădinița din comuna Victoria, județul Iași, precum și la biblioteca din comuna Sculeni, din Republica Moldova, ateliere la care au participat invitați și reprezentanți ai partenerilor din ambele țări.

În cadrul acestor ateliere s-a citit Cartea fără poveste, scrisă și ilustrată de Carolina Rabei. 37.000 de exemplare ale acestei cărți au fost deja dăruite, cu sprijinul Dedeman România, grădinițelor din România și bibliotecilor din Republica Moldova (33.175 de exemplare pentru educatoarele din România și 4.000 de exemplare pentru bibliotecarii din cele 1.300 de biblioteci din Republica Moldova). Cartea fără poveste le dezvăluie copiilor lumea fascinantă a bibliotecii și a cărților, care îi așteaptă să le descopere.

În România, cărțile pentru educatoare au fostt distribuite cu sprijinul Ministerului Educației, prin intermediul inspectoratelor școlare județene. În Republica Moldova, cărțile pentru bibliotecari au fost distribuite cu sprijinul Bibliotecii Naționale pentru Copii  „Ion Creangă” din Chișinău, prin intermediul bibliotecilor publice raionale, municipale sau orășenești.

Podul de cărți pentru copii este un eveniment în cadrul programului național Citește-mi 100 de povești!, inițiat în 2021 de Asociația OvidiuRo sub egida proiectului România Educată, în parteneriat cu Ministerul Educației și cu Ministerul Culturii, pentru încurajarea lecturii în grădiniță și în familie. Prin acest program ne propunem ca împreună cu echipele din comunitățile locale să transformăm până în anul 2025 toate grădinițele din România în insule de lectură și natură, unde copiii și adulții descifrează împreună tainele cărților și ale universului”, a declarat Maria Gheorghiu – președinte Asociația OvidiuRo.

„Credem în importanța activităților de lectură pentru copii începând cu primii ani de viață, cu cărți valoroase, scrise de autori locali, cărți care oglindesc un univers familiar copiilor din punct de vedere social și cultural, astfel încât să se identifice cu aceste elemente și să se conecteze în mod subiectiv la poveste. Pe de altă parte, din punct de vedere lingvistic, aportul cărților scrise original în limba maternă a copiilor este foarte important. Într-o traducere, oricât de adaptată ar fi, de multe ori se pierde atât din muzicalitatea limbii, ritmul și rima impuse de autor, cât și din autenticitatea limbajului și a expresiilor cu coloratură locală”, a declarat Eugenia Bejan, director Biblioteca Națională pentru Copii „Ion Creangă”.


Istoric parteneriat

Asociația OvidiuRo și Biblioteca Națională pentru Copii „Ion Creangă” din Chișinău colaborează din anul 2017 pentru a încuraja lectura în familie și în comunitate, chiar din primii ani de viață. În anii anteriori au fost organizate ateliere comune pentru profesorii și pentru bibliotecarii din ambele țări, activități care au construit fundația și pilonii podului de cărți pentru copii de anul acesta.

Asociația OvidiuRo 

Din 2004, misiunea Asociației OvidiuRo este de a facilita accesul la educație timpurie de calitate pentru toți copiii din România și în special pentru cei proveniți din grupuri vulnerabile. Asociația mobilizează resurse publice și private pentru a asigura materiale educaționale de calitate și formarea profesorilor și părinților pentru a le valorifica în activități cu copiii.

Până în prezent, beneficiarii direcți au fost 122.000 de copii preșcolari și 11.000 de profesori, iar datorită inițiativei asociației a apărut Legea Fiecare Copil în Grădiniță, ce oferă tichete de grădiniță familiilor defavorizare, lege actualizată și îmbunătățită prin Legea 49/2020. Peste 425.000 de cărți ilustrate au fost dăruite copiilor, părinților și profesorilor, începând cu anul 2016.

Află mai multe pe www.ovid.ro 

Dedeman România este alături de Asociația OvidiuRo încă din anul 2005. În 2014 a devenit investitor major, susținând programele asociației de stimulare a lecturii și de dezvoltare a vocabularului, ce se adresează cu precădere copiilor din zone rurale defavorizate și profesorilor lor, la nivel național.

Biblioteca Națională pentru Copii „Ion Creangă” din Chișinău 

Biblioteca Națională pentru Copii „Ion Creangă” are misiunea de a contribui, prin oferirea accesului la resurse informaționale, servicii și programe inovative, tehnologii moderne, la dezvoltarea intelectuală, emoțională și socială a copiilor și adolescenților, la stimularea bucuriei lor de a citi, a descoperi și învăța.

Biblioteca a inițiat și colaborat la implementarea a numeroase proiecte de promovare a lecturii, printre care Salonul Internațional de Carte pentru Copii și Tineret de la Chișinău, Campania „Să citim împreună!”, proiectele „Punguța cu 2 cărți”, „Ora să ȘTIM”, diverse concursuri naționale de lectură și creație.

În anii 2015-2018, cu susținerea Programului Novateca, a desfășurat un vast proiect de extindere a accesului bibliotecilor pentru copii din Republica Moldova la tehnologii moderne și instruire. Au fost modernizate 60 de biblioteci pentru copii, care au dezvoltat servicii inovative de promovare a lecturii și cunoașterii prin utilizarea tehnologiilor informaționale.

Carolina Rabei s-a născut în Republica Moldova iar în prezent locuiește în Marea Britanie. De la primele cărți pentru copii, pe care le-a ilustrat, a impresionat prin căldura și sensibilitatea transmise prin desen și culoare. Cartea „Curcubeul” de Grigore Vieru a fost menționată în 2014 cu Premiul pentru prezentare grafică la Salonul Internațional de Carte pentru Copii și Tineret din Chișinău. În prezent, are în portofoliul de ilustrator cărți scrise de cunoscuți autori de carte pentru copii: Walter de la Mare, Jane Newberry, Sally Nicholls, Sharmila Collins, Sarah Coyle. Unele dintre cărți au fost nominalizate la premii importante precum Kate Greenaway Medal. Pasiunea pentru literatură și cunoașterea profundă a universului copiilor a determinat-o pe Carolina Rabei să scrie propriile cărți, printre care este și „Cartea fără poveste”.