Profesor pentru o zi

PrintÎ: Ce au Steven van Groningen, Marcel Iureș, Andreea Esca și Adelin Petrișor în comun?
R: Toți au fost Profesor la Grădiniță pentru o Zi.

„Fiecare vizită a fost minunată pentru copii pentru că se întâmplă foarte rar ca altcineva să petreacă timp cu ei. Îi face să se simtă importanți – iar pe părinții lor mândri și fericiți. A fost ca o confirmare – că ei se află pe drumul cel bun prin faptul că își aduc copiii la grădiniță. Pentru mine, ca profesor, fiecare strângere de mâna a însemnat speranță. Mulțumesc!“ Izabella Orban, profesor grădinița Apața, județul Brașov

esca si petrisor-02Inspirat inițial și sprijinit de către Raiffeisen Bank, programul „Profesor pentru o Zi” oferă voluntarilor oportunitatea de a trăi nemijlocit realitatea în care copiii din mediul rural trăiesc și învață, iar în același timp le dă copiilor șansa să interacționeze cu adulți care nu fac parte din lumea lor de zi cu zi. Începând cu 2015, peste 200 de voluntari au fost „Profesori pentru o Zi”, inclusiv 65 de voluntari Raiffeisen (2015/2019) și 40 de voluntari UiPath Foundation (2019).

Întâmpinați la grupă cu entuziasm și curiozitate, voluntarii-profesori au devenit repede eroi pentru copii citindu-le povești, prezentându-le lumi noi și alte activități creative concepute chiar de ei.

ovid-ethan-Iazu-02În același timp, cu fiecare vizită, oaspeții au luat contact cu realitatea dură a sărăciei din zonele rurale defavorizate și totodată au avut ocazia să le mulțumească profesorilor pentru munca grea și pentru misiunea importantă pe care și-o asumă: aceea de a ghida pașii celor mai săraci copii din România către școală.

Pentru mai multe informații asupra modului în care tu sau organizația ta puteți participa în programul „Profesor pentru o Zi”, contactați-ne la adresa: patricia.puschila@ovid.ro.

exarhu-03

„După ce am fost o oră profesorul acestor copii, m-am gândit că multe din prejudecăţile noastre sunt construite de la premisa că pornim cu şanse egale. Accesul la civilizaţie pare absolut normal astăzi, dar nu și în Apața.”
Răzvan Exarhu, jurnalist

„Mă întreb sincer cine a avut mai mult de învățat din întâlnirea asta: ei sau eu?”
Dan Rădulescu

„Am fost și am rămas impresionată de ceea ce am văzut și am trăit astăzi. Aproape că nu știu să spun ce m-a impresionat mai tare: copilașii, doamnele educatoare sau sărăcia în care trăiesc.”
Nicoleta Lungu, voluntar Raiffeisen

„Am fost profesor pentru zi și am primit o lecție pentru o viață! Profesorii, echipa OvidiuRo și mămicile copiilor – cu toții au câștigat respectul nostru. Simplu gest de a vizita comunitatea a fost modul nostru de a le mulțumi părinților care încearcă să schimbe ceva și de a-i încuraja și pe ceilalți părinți, care nu sunt încă implicați în schimbare, să o facă. Ne-am încărcat de energie! ”
Peter Hurley

Multe mulțumiri primilor Profesori pentru o Zi, 2015: Liana Alexandru, Cezar Paul Bădescu, Cosmin Bumbuț, Marius Chivu, Marius Constantinescu, Dana Deac, Andreea Esca, Răzvan Exarhu, Cristina Flutur, Mihaela Frank, Cristian Ghinea, Oana Giurgiu, Peter Hurley, Eugen Istodor, Marcel Iureș, Marius Manole, Cristian Mungiu, Bogdan Nicolai, Philip O’Ceallaigh, Ana-Maria Onisei, Adelin Petrișor, Florin Piersic Jr., Dan Rădulescu, Marian Râlea, Victor Rebengiuc, Adina Rosetti, Cristina Stănciulescu, Dan Tăpălagă, Ioana Ulmeanu, Luiza Vasiliu,

și de la Raiffeisen Bank: Steven van Groningen, Daniela-Cristina Anghelescu, Veronica Bătrîneanu, Camelia Bichir, Denisa-Gabriela Coman, Irina-Mihaela Condrea, Daniela-Mirela Cosma, Manuela Croitoru, Irina Daniș, Laura David, Mihai Deacu, Simona-Nicoleta Dobre, Ionuț Dragomanu, Dana Dulciu, Adriana Dumitriu, Paula Frunzuc, Mihaela-Nicoleta Ghiță, Cristina Grama, Claudia-Elena Grigore, Corina Grigore, Anca Hrișcu, Eliza Ionică, Beatrice Ioniță, Lidia Isăilă, Daniela Ivan, Gabriela Mărculeț, Maria-Magdalena Mătăsaru, Mihael-Cristian Mircea, Livia-Florica Mocean, Cora Moraru, Raluca Movilă, Mihaela Năsoi, Steluța-Elena Necula, Iulia Nedea, Mălina-Rodica Nicula, Alina Oita, Mihaela-Maria Oltean, Diana-Florentina Oprea, Mihaela-Maria Oltean, Georgiana-Alina Postolache, Irina Rădoi, Eveline Sebe, Mihaela Skladal, Florentina Șerban, Lavinia Ștefănescu, Ariadna-Delia Tănăseanu, Daniela-Mariana Tinică, Andreea Todirică, Mariana Truția, Georgiana-Oana Vasilache, Alina Vasilescu, Andreea Voinea.