Punguţa cu două cărţi

p2c_10

„Punguța cu două cărți” este un proiect dedicat copiilor de 0-3 ani, din comunități dezavantajate, prin care îi încurajăm pe părinți să le citească celor mici și ne propunem să oferim copiilor, încă de la naștere, experiențe plăcute cu cărțile, care să constituie baza educației și a dezvoltării lor ulterioare.

Lansat în 2019, proiectul pilot, finanțat de Kaufland, a fost gândit să informeze părinții cu posibilități materiale reduse despre beneficiile cititului împreună cu cei mici, încă de la naștere. 300 de punguțe cu câte două cărți au fost oferite, cu ajutorul a peste 60 de profesori de grădiniță din județele Vrancea și Neamț, în astfel de familii.

Ca urmare a succesului de care s-a bucurat proiectul – pilot, în 2020 proiectul a fost extins astfel încât 10.000 de punguțe au fost oferite copiilor, iar ambasadorii lecturii au organizat sesiuni de lectură cu copiii și familiile lor.

În 2021, am extins proiectul la 17.000 de copii și la familiile acestora.