Bani de şcoală, din pantofii Madonnei

13 Oct 2009

Madonna şi-a donat una dintre perechile favorite de pantofi Christian Dior pentru a-i ajuta pe copiii romi din România să meargă la şcoală.

Pantofii, cu autograful Madonnei pe tocurile înalte şi aurite, au fost dăruiţi Fundaţiei Ovidiu Rom, patronată de Leslie Hawke, mama actorului Ethan Hawke, care luptă pentru a le oferi copiilor din familii sărace şansa la educaţie. Celebrele încălţări vor fi scoase la licitaţie la Balul de caritate de Halloween, care va avea loc pe 31 octombrie la Palatul Parlamentului şi la care vor vorbi Mark Gitenstein, ambasadorul Statelor Unite ale Americii la Bucureşti, şi Ethan Hawke. Printre obiectele scoase la licitaţie anul acesta se numără şi un lanţ de aur donat de actriţa Vanessa Redgrave.

La concertul ţinut la sfârşitul lui august la Bucureşti, Madonna a fost huiduită de public în momentul în care a făcut un apel împotriva discriminării în Europa de Est a romilor.

„Comentariul foarte blând al Madonnei pe tema egalităţii a adus în lumină o atitudine faţă de ţigani des întâlnită în Europa“, a declarat preşedinta „Ovidiu Rom“, Leslie Hawke, pentru Associated Press. „Suntem încântaţi să avem parte de donaţia ei, pentru că Madonna e un simbol al inovaţiei, energiei şi al ideii de a nu te da bătut niciodată“.