La muncă, la cerșit sau la școală?

Copiii unei familii din satul Araci, judeţul Covasna, incluşi în programele Ovidiu Rom Foto: Ovidiu Rom

Copiii din familiile foarte sărace nu trebuie să înveţe doar să scrie şi să citească, ci şi că este important să fie curaţi, şi ei, şi hainele lor. În caz contrar, sunt marginalizaţi şi de colegi, şi de educatori, explică Mihaela Voievozeanu, preşedinta asociaţiei „Ana şi Copiii”. De aceea, voluntarii asociaţiei merg să discute şi cu părinţii – pe care încearcă să-i convingă de avantajele pe care le presupune includerea în programele organizaţiei -, şi cu profesorii – cărora li se explică situaţia de acasă a copilului şi de ce este important să-l primească la ore.

La fel ca educatorii, părinţii pot fi înţelegători şi dornici să ajute sau dimpotrivă. „Le prezentăm beneficiile pentru ei, pe termen scurt: oamenii care donează haine dau şi pentru copil, şi pentru părinţi, noi le dăm şampon acasă, pe care prespun că-l folosesc şi părinţii, le dăm detergent să spele hainele. Când nu eşti curat, ai haine rupte şi nu ai pantofi să te duci la şcoală, despre ce vorbim?”

Şi printre beneficiarii programelor asociaţiei Ovidiu Rom se numără familii extrem de sărace care nu primesc bani, ci tichete sociale pentru copiii lor, dar numai dacă-i trimit în fiecare zi la şcoală şi vin şi ei la o lecţie deschisă, pentru a se convinge că educaţia este importantă.

Pericolul abandonului şcolar

În unele familii locuiesc câte nouă persoane într-o singură cameră, copiii n-au lumină ca să-şi poată face temele, sunt fraţi care împart o singură pereche de ghete – cel mic se duce la şcoală de dimineaţă, cel mare îl aşteaptă să revină ca să aibă şi el cu ce să se încalţe la şcoală, povesteşte Mihaela Voivozeanu.

Abandonul şcolar este unul dintre efectele cele mai grave ale sărăciei, explică şi Leslie Hawke, preşedinta asociaţiei Ovidiu Rom, pentru că duce la perpetuarea acestei sărăcii. Scopul organizaţiilor neguvernamentale care ajută copiii să rămână în şcoală este ca aceştia să ajungă să-şi poată purta singuri de grijă, să iasă din sistemul de asistenţă socială şi să nu se mai întoarcă.

„Factorii de risc sunt atât de mulţi încât devine o provocare prioritizarea lor – sărăcia, sănătatea, exploatarea prin muncă, lipsa părinţilor”, explică şi Liliana Bibac, coordonator Salvaţi Copiii, organizaţie care în cei 20 de ani de existenţă a ajutat 500.000 de copii prin diferite programe. „Este nevoie de efortul statului, al organizaţiilor neguvernamentale şi al comunităţii pentru a găsi cele mai bune soluţii pentru aceşti copii.”

Acest ajutor din partea conducerii unor şcoli şi a autorităţilor locale lipseşte deseori, iar „birocraţia uriaşă” face dificilă atragerea de fonduri pentru programe destinate categoriilor defavorizate, adaugă Bibac.

Articol de Sandra Scarlat