Nu refuzaţi înscrierea niciunui copil la şcoală!

  • Carmen Constantin, Oana Sandu
  • 267 afişări
  • Luni 24 mai 2010

Leslie Hawke, intervievată de Carmen Constantin

Cei care nu intră în sistemul de educaţie la timp riscă să abandoneze şcoala câţiva ani mai târziu. Părinţii ar trebui să iasă în stradă pentru a cere Guvernului să respecte legea şi să asigure suficiente locuri în grădiniţe, crede Leslie Hawke.

De unde vine problema copiilor care nu ajung să se înscrie în şcoală? E vorba mai curând de un vid legislativ care permite directorilor să refuze înscrierea copiilor fără acte, ori e vorba pur şi simplu de un abuz?

După cum ştiţi, chiar dacă legea nu permite refuzul înscrierii unui elev pentru că nu are acte, şcolile cer documente pentru a putea înregistra elevii, iar unul dintre documentele cerute este „Certificatul de naştere”.

Modul în care e formulată legea lasă până la urmă decizia la mâna şcolilor şi a directorilor. Dacă şeful unei şcoli sau chiar secretarul spune unui părinte mai puţin educat că nu îşi poate înscrie copilul dacă nu are acte de identitate, e foarte puţin probabil ca părintele cu pricina să depună o plângere scrisă din acest motiv. Iar fără o plângere pe care să o poată analiza o autoritate ierarhic superioară, e ca şi cum nu s-ar fi întâmplat niciodată.

Cum ar trebui să procedeze autorităţile: să permită astfel de decizii, ori să le respingă ?

Ministerul Educaţiei şi inspectoratele şcolare ar trebui să îşi instruiască personalul că e mai important ca toţi copiii să intre la şcoală, decât să aibă toate dosarele complete. Unul din obiectivele campaniei „Şcoala te face mare”, ce urmează să fie lansată chiar în aceste zile, e să îi informăm pe aceşti părinţi puţin educaţi în privinţa drepturilor pe care le au. Trebuie să amintim întregii societăţi, inclusiv profesorilor, cât de important e ca toţi copiii să fie educaţi, şi nu doar copiii cuminţi, talentaţi şi care ştiu să se poarte frumos, copiii clasei de mijloc.

Cum s-a schimbat situaţia în ultimii ani?

Problema e că sunt mai mulţi copii săraci decât în urmă cu 5 ani. Rata natalităţii a crescut, aşa că sunt mai mulţi copii într-o astfel de situaţie. De obicei, problema nu e că ei nu ajung niciodată la şcoală, ci că abandonează cursurile până să împlinească 9 ani. Ei mai încearcă să se întoarcă în sistem, de obicei fără succes, câţiva ani mai târziu, când au 13 sau 14 ani.

Care ar fi soluţiile?

Preocuparea noastră este ca aceşti copii să primească baza, pentru a li se forma obiceiul de învăţare. Ca toţi copiii să intre la grădiniţă de la vârsta de 3 ani. La această vârstă, copiii au în general acelaşi nivel de dezvoltare mentală, deci e foarte important să primească bazele educaţiei. Marea problemă este, în opinia mea, că mulţi dintre copii intră la şcoală prea târziu, cu o pregătire slabă. Şi mi se pare că ministerul Educaţiei şi organizaţiile neguvernamentale ar trebui să se concentreze mai mult să înscrie toţi copiii în grădiniţe măcar până la vârsta de 5 ani. Preferabil de la 3 ani.

Ştiţi că există această problemă majoră cu locurile în grădiniţe…

Asta nu e o scuză. Când eram copil în America, eu fac parte din generaţia baby-boom,cu foarte mulţi copii care s-au născut în aceeaşi perioadă, ei bine, exista aceeaşi problemă. Când am început şcoala, erau 40 de copii în clasa mea. Şi mai ţin minte că autorităţile aduceau în curtea şcolii containere mari pentru a crea spaţii în care copiii să poată învăţa. În plus, se poate învăţa, chiar şi la grădiniţă, în schimburi, dimineaţa şi după-amiaza. Există soluţii simple. Puneţi-vă întrebarea: aţi prefera ca fetiţa sau băiatul dumneavoastră să fie într-o clasă cu 40 de copii, sau să nu înveţe nimic?

Există reglementări privind numărul de copii dintr-o clasă…

Guvernul este responsabil să asigure spaţiul necesar, în comunitatea din care provine copilul. În opinia mea, părinţii ar trebui să iasă în stradă pentru a cere locuri în grădiniţe pentru copiii lor. Eu am citit chiar zilele trecute un studiu realizat în Statele Unite care arată că de fapt acest lucru nu contează. Nu se corelează cu performanţele. E mult mai important cât de bun este profesorul. Aşa că mult mai important e să atragi profesori talentaţi către meseria de dascăl.

Şi cum poate Guvernul să atragă profesori, dacă se pregăteşte să le taie din salarii ?

Profesorii buni pot fi atraşi în sistemul educaţional doar cu salarii mai mari! Iar modul în care aceşti profesori sunt pregătiţi ar trebui să fie mai exigent.Exact acest lucru se întâmplă în SUA, tocmai ca măsură anticriză, prin programul „Teach for America” („Profesori pentru America”), care atrage în meserie cei mai buni tineri, vârfurile generaţiei. Iar din cauza crizei financiare, programul atrage o serie de tineri valoroşi, care probabil nu ar fi acceptat în alte condiţii. Şi cred că ăsta este un exemplu pe care România trebuie să îl aibă în minte.

Autorităţile române ar putea fi tentate de un astfel de exemplu?

Sunt dezamăgită de fapt că legea Educaţiei se concentrează atât de mult pe educaţia universitară. Sigur că sunt importante reformele în această privinţă, şi nu se pune problema că ar face prea mult în această direcţie. Problema e că noua lege nu face destul privind şcoala primară şi grădiniţa, mai ales. Iar acolo e locul în care se pun bazele.

Cum vi se pare propunerea ca părinţii să nu mai poată încasa alocaţia copiilor, dacă aceştia abandonează şcoala?

Nu sunt în favoarea unor astfel de măsuri. Un copil trebuie să mănânce indiferent dacă se duce la şcoală sau nu. În schimb susţin cu tărie acordarea de tichete de masă pentru elevii care nu chiulesc. Noi facem asta în programul nostru şi am aflat că poate funcţiona foarte bine. Deci funcţionează mai bine premiul decât pedeapsa. Am avut copii a căror prezenţă în şcoală a crescut de la 50% până la 100%, pentru că familia era interesată să îi ţină la şcoală, ca să poată lua bonurile de masă. Deci nu e o chestiune negativă, ci una pozitivă.Cred că asta ar putea fi o bună politică la nivel naţional.

În privinţa discriminărilor, lucrurile stau mai bine sau mai prost ca în urmă cu câţiva ani?

Cred că situaţia s-a înrăutăţit. A existat, în ultimii ani, atât de multă publicitate negativă cu toţi acei oameni săraci care au ieşit din ţară, şi neavând nicio calificare mulţi dintre ei au sfârşit comiţând infracţiuni… E un cerc vicios. Dacă ar fi ştiut să facă ceva, poate că ar fi reuşit să îşi câştige traiul fără probleme. Ori ce puteau face ei: fără muncă şi un venit stabil aici mureau de foame, lipsa educaţiei şi a calificărilor i-a împins către o situaţie negativă şi în afara ţării…

Pentru că locuiţi aici de 10 ani şi v-aţi implicat puternic în societatea românească: cum vi se pare că au decurs lucrurile în această perioadă?

Sunt foarte dezamăgită acum. Am impresia că nu există coerenţă, că tot ceea ce înseamnă conducerea acestei ţări e atât de fragmentată, ca nu există o viziune, un proiect: unde să fie România în 20 de ani de acum înainte. Iar asta e înspăimântător. Fără o viziune, fără un astfel de proiect, situaţia nu se poate schimba în mai bine.

Cine este Leslie Hawke

Mama actorului Ethan Hawke trăieşte în România de 10 ani. Şi de atunci e o emblemă a acţiunilor caritabile, pentru că s-a implicat încă de la început în problemele copiilor săraci. Organizaţia pe care o conduce, Ovidiu Rom, a făcut acte copiilor pentru a-i ajuta să intre la şcoală, a vorbit cu miniştri ai Guvernului român, s-a certat cu directori de şcoală.

Sosită în România în 1999, ca voluntar al organizaţiei Peace Corps, Leslie Hawke a fost aleasă Ambasador al Anului European 2010 în România, urmând să susţină din această postură mesajele de combatere a sărăciei, fenomen care, e îngrijorată ea, afectează tot mai mulţi copii aici.

Ovidiu Rom lansează chiar în această săptămână o nouă campanie prin care speră să ridice nivelul de conştientizare a problemei copiilor care nu pot intra în sistemul de educaţie. În campania „Şcoala te face mare” s-au implicat fiul său câştigâtor de Oscar, Ethan, dar şi vedete autohtone: Margareta Pâslaru, Andreea Esca, Horia Brenciu. Prima campanie „Şcoala te face mare” a fost derulată anul trecut de aceeaşi organizaţie.

Elevi în clasa I la Liceul „Jean Monnet“ din Capitală

Bătălia pentru clasa I

Oficial, înscrierile pentru clasa întâi s-au terminat la mijlocul acestei luni. La fel de oficial, nici un director de şcoală nu poate spune exact câţi şcolari are în clasa I în anul şcolar următor înainte de începutul acestuia, la 1 septembrie.

Bătaia se dă pe şcolile centrale, cu renume, ale căror elevi au performanţă şi trec uşor tranziţia spre sistemul gimnazial. Mai mult, înscrierea în clasa I într-o astfel de şcoală poate aduce părinţilor garanţia că elevul va studia acolo pentru mai mulţi ani, în cazul în care este vorba despre un liceu, în care sunt şi clase primare şi gimnaziale.

Dacă numărul de cereri e mult mai mare decât locurile disponibile într-o anumită şcoală din centru, părinţii se pot orienta spre o şcoală din cartier, spun autorităţile. „O altă soluţie ar fi suplimentarea de către Inspectorat cu încă o clasă sau două, a câte 25 de elevi”, explică Marian Banu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Bucureşti. El nu înţelege însă dorinţa părinţilor de a înscrie copilul la o şcoală deosebită, dar departe de casă: „Nu este însă normal ca un copil să tranverseze Bucureştiul ca să ajungă la şcoală. Căutăm principiul proximităţii”.

În Capitală, Liceul Teoretic, „Jean Monnet” intră în categoria şcolilor bune, definite de părinţi şi elevi ca fiind „şcoli de fiţe”. Aici sunt 75 de locuri pentru clasa I, 3 clase cu 25 de elevi. Până acum, au fost primite 94 de cereri de înscriere, iar procesul continuă pâna la sfârşitul verii. Directoarea liceului, Elena Ţicoş, spune că se poate ajunge la 26 de copii într-o clasă, astfel încât fiecare copil să aibă un coleg de bancă: „Considerăm că 26 ar rezolva problema, ca să fie copii câte 2 în bancă, să nu se simtă izolat copilul care rămâne singur în bancă. Însă, cu mult peste numărul acesta, nu este recomandat pentru că trebuie să înveţe deprinderile şi trebuie ajutaţi. Învăţătorul trebuie să monitorizeze orice copil în fiecare moment al orei de curs, să treacă de mai multe ori la banca copilului, la caietele lui, altfel, e greu”.

Criteriile de care trebuie să ţină cont directorii de şcoală atunci când înscriu elevi sunt: apropierea de casă, dacă mai are fraţi în şcoala respectivă sau dacă provine din familii monoparentale.

Dintre şcolile de cartier, una dintre cele mai căutate este 174, din cartierul Militari. Şcoala are tradiţie în obţinerea de premii la olimpiade, dar şi o bază materială de invidiat: sală de sport modernă, bază sportivă cu gazon sintetic, sală de spectacol aproape gata, pentru a primi vizitele unor trupe de teatru, dar şi pentru lecţii moderne, cu proiecţii de film.

„Toate au fost construite cu fonduri europene sau în partieneriat public-privat”, spune mândru directorul Ion Georgescu. Tot el zâmbeşte amar: „Noi nu aşteptăm bani de la Minister. Ceea ce nu înseamnă că profesorii sunt mai puţin nemulţumiţi de tăierea cu un sfert a salariilor”.