1500 de copii învață să aibă grijă de ei înșiși și de planeta noastră în Atelierele de Vară

Pe parcursul a 13 zile, copiii învață despre corpul lor, descoperă cât de importantă este alimentația sănătoasă și beneficiile mișcării în aer liber. În plus, recapitulează numerele și literele, fac exerciții de scriere și aplicații, descoperă jocuri noi și se antrenează pentru a avea succes la scoală. În această călătorie, copiii sunt ghidați de profesori, iar cartea-caiet “Bună dimineața, copii!” îi însoțește în tot acest timp ca un prieten de nădejde. Cei mici sunt încurajați să pună întrebări și să găsească răspunsuri, să experimenteze și să descopere, să fie creativi și să lucreze în echipă.

Cu sprijinul companiei GlaxoSmithKline, Asociația OvidiuRo organizează în această vară 90 de Ateliere de Vară în 14 județe pentru 1500 de copii cu vârste cuprinse între 3 și 14 ani, dintre care peste 1000 de preșcolari. Tema generală a Atelierelor este Sănătatea. Majoritatea celor 120 de profesori care organizează Ateliere de Vară au participat la o sesiune de formare de o zi în perioada 9-12 iulie la Cărpiniș, județul Brașov. Atelierele de Vară se vor încheia cu o Conferință de Bune Practici la care vor participa profesori și specialiști în educație. Conferința va avea loc la Predeal, județul Brașov, în perioada 26 – 27 august.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>