Povești sub Lupă

Cover Povesti sub Lupa

„Povești sub lupă”:
centre de lectură și științe în grădinițele defavorizate

Nevoia: Ca parte a eforturilor noastre de a facilita implementarea Legii 248/2015, echipa OvidiuRo a vizitat 500 de grădinițe din mediul rural din 38 de județe. Și, chiar dacă multe dintre clădirile de grădiniță fuseseră renovate sau înlocuite cu unele nou construite, din sălile de grupă lipseau cu desăvârșire materiale educaționale potrivite vârstei preșcolare. În plus, educatoarele rareori făceau la grupă activități corelate cu experimente sau cărți ilustrate – activități pe cât de simple, pe atât de bogate în cunoștințe și deprinderi noi, pentru cei mici.

Soluția: Proiectul „Povești sub lupă”, prin care 50 de centre de lectură și științe vor fi create în tot atâtea grădinițe din comunități rurale sărace, acolo unde resursele educaționale lipsesc sau sunt foarte limitate. În plus, toți cei peste 1.000 de copii de vârstă preșcolară, beneficiari ai proiectului, vor primi și câte o carte pe lună pentru acasă, timp de 3 luni, iar părinții lor vor fi invitați să participe la activitățile de la grădiniță. „Povești sub lupă”, își propune, de asemenea, să formeze o rețea de profesori de învățământ preșcolar care să participe la formările OvidiuRo și să împărtășească experiențe, practici și resurse educaționale centrate pe dezvoltarea vocabularului, literație și stimularea lecturii în grădinițe.

Proiectul a fost lansat în luna martie și se desfășoară în două etape: 10 centre-pilot au fost deja create în tot atâtea săli de grădiniță, în comunități defavorizate din județele Alba, Brașov, Dâmbovița, Dolj, Iași, Maramureș, Prahova, Sibiu și Vaslui, iar alte 40 de centre vor ajunge în grădinițe începând cu luna septembrie 2018.

Body Povesti sub Lupa