Granturi comunități

Cover Granturi comunitati 

Granturile Hai la grădiniță!
fac loc în grădiniță copiilor defavorizați

Contextul: În 2016, ca parte a eforturilor de facilitare a implementării Legii Fiecare Copil în Grădiniță, echipa OvidiuRo a avut întâlniri cu echipe locale din 99 cele mai defavorizate comunități din 15 județe. De departe, cel mai frecvent invocat motiv pentru care autoritățile nu înscriu toți copiii de 3-5 ani la grădiniță este „lipsa spațiului”.

Este ceva obișnuit ca atunci când grădinița se ocupă la capacitatea prestabilită, înscrierile să se oprească, pur și simplu. În absența unor liste de așteptare sau a vreunei proceduri oficiale de comunicare a faptului că există mai mulți copii de grădiniță decât cel din planul de învățământ, copiii din medii vulnerabile sunt ignorați ani de-a rândul. Așadar, dacă părinții nu solicită în mod explicit acest lucru, doar o mică parte din copiii dintr-o comunitate rurală săracă au acces la grădiniță – iar acest lucru se repetă, an de an. Crearea unei noi grupe, care să permită accesul tuturor copiilor la grădiniță, poate fi într-adevăr un efort ce necesită timp și implicare, însă nu presupune, în cea mai mare parte dintre cazuri, construirea efectivă a unei noi săli de grupă.

Creșterea numărului de copii în comunitățile defavorizate și interesul în creștere al părinților săraci pentru grădiniță pun în continuare presiune pe echipele locale pentru mărirea capacității grădinițelor. OvidiuRo își propune să sprijine cât mai multe comunități în găsirea de soluții pentru anul școlar 2018-2019, astfel încât fiecare copil din România să poată beneficia de educație preșcolară.

Copii gradinita Apata BV_foto Nicoleta Lungu

Există o varietate de soluții – precum transformarea unei încăperi pentru depozitare în sală de grupă, strângerea fondurilor necesare pentru a acoperi, pe termen scurt, salariul unui nou profesor sau introducerea grupelor de după-amiază. Însă pentru toate astea e nevoie ca directorul școlii și primarul să ia atitudine și fie dispuși să treacă prin hățișul birocratic al cererilor și aprobărilor.

Soluția propusă de OvidiuRo: un proiect care să susțină echipele locale să înscrie la grădiniță cât mai mulți copii de vârstă preșcolară din comunitate.

În anul 2017, un grant în valoare de 40.000 de euro oferit de NN România a ajutat directorii de școală din 12 comunități defavorizate să creeze noi grupe de grădiniță. Proiectul Hai la grădiniță! în anul școlar 2017-2018 a oferit câte un grant în valoare de 2.500 de euro, ce a ajutat la identificarea de soluții pentru probleme concrete, ce făceau imposibilă înscrierea tuturor copiilor de 3-5 ani. Renovarea și utilarea unei săli de grupă nouă cu mobilă durabilă și prietenoasă pentru copii; repararea acoperișurilor și a hornurilor sau instalarea de sisteme de încălzire în spații deja existente; haine de iarnă și încălțăminte pentru copiii nou-înscriși sau amenajarea primului și singurului loc de joacă din localitate – sunt soluții ce au adus copiii la grădiniță (copii care, altfel, nu ar fi avut loc la grădiniță pentru anul școlar 2017 – 2018).

În 2017, granturile Hai la grădiniță! au mers către: Săsciori (Alba), Hilișeu-Horia (Botoșani), Boroșneu-Mare (Covasna), Costeștii din Vale (Dâmbovița), Iedera (Dâmbovița), Valea Stanciului (Dolj), Amărăștii de Jos (Dolj), Ion Roată (Ialomița), Mironeasa (Iași), Gârceni (Vaslui), Colonia Nuci (Vâlcea), Chiojdeni (Vrancea).

În 2018, NN susține, pentru al doilea an la rând, echipele locale din comunități defavorizate să facă loc în grădiniță pentru toți copiii de vârstă preșcolară; 20 de școli vor beneficia de un pachet de intervenții ce cuprinde suma de 1200 de euro în bani, pe care echipa locală îi va putea folosi așa cum consideră util pentru a facilita accesul copiilor săraci la grădiniță și un kit educațional în valoare de 400 de euro pus la dispoziție de OvidiuRo. În plus, cadrele didactice din comunitățile selectate vor participa la sesiuni de formare și vor fi susținute să organizeze module educaționale, pe parcursul anului școlar.

Pentru a putea aplica pentru grant, trebuie îndeplinite două condiții esențiale: (1) în comunitate există cel putin 15 copii care provin din familii sărace și care nu sunt încă înscriși la grădiniță și (2) directorul școlii solicită și obține acordul inspectoratului școlar pentru o nouă grupă de grădiniță. Directorul de școală trebuie să completeze un formular on-line de aplicare pus la dispoziție de OvidiuRo, la care să atașeze lista cu numele copiilor ce vor fi înscriși din toamnă, în noua grupă de grădiniță. De ademenea, directorul trebuie să transmită către OvidiuRo cererea și aprobarea oficială, din partea ISJ, pentru suplimentarea unui nou post de educatoare..

Harta granturilor Hai la grădiniță! 2017 – 2018

Harta granturi 2017