Caravana de Vară: Concluzii

1. Probleme ce pot fi rezolvate prin intervenții simple
2. Cele mai mari probleme
3. O lege cu impact pe termen lung: semne bune

1. Probleme ce pot fi rezolvate prin intervenții simple

Neutilizarea Sistemului Informatic Integrat al Învățământului din România (SIIÎR). În multe din școlile vizitate, echipa nu era familiarizată cu introducerea datelor în sistem – un instrument obligatoriu în implementare. Echipa OvidiuRo a stat de vorbă cu secretarii școlilor, a pus la dispoziție materiale informative și a încurajat echipele județene să organizeze sesiuni de instruire.

Întârzieri în distribuția tichetelor sociale. Conform normelor metodologice, tichetul social trebuie distribuit până cel târziu în data de 15 a lunii pentru luna anterioară – însă unele echipe locale au amânat distribuirea până la finalul lunii iunie.

Capacitatea scăzută a echipelor locale (primar/ asistent social/ director/ profesori/ mediator școlar) de a colabora pentru implementarea Legii nr. 248/2015.

Neclarități legislative. De exemplu, interpretarea multiplă a unui articol din lege a determinat unele echipe locale să declare ca neeligibili pentru program copiii care împliniseră deja 6 ani. OvidiuRo a inițiat modificarea textul legii – astfel încât toți copiii care sunt înscriși la grădiniță să poată beneficia de program.

Lipsa rechizitelor și a resurselor educaționale în grădinițe. OvidiuRo a încurajat consiliile județene să identifice soluții – și a sugerat ca posibilă strategie implicarea sectorului de afaceri local (în acest sens, în urma recomandărilor OvidiuRo, Consiliul Județean Sibiu a identificat doi agenți economici locali care anul acesta școlar vor acoperi costul rechizitelor pentru toți copiii FCG din acest județ).

2. Cele mai mari provocări

Profesor itinerant
Identificarea, recrutarea și înscrierea copiilor aflați în situații de risc. În localitățile în care procesul de recrutare nu era privit ca prioritate de echipa locală, OvidiuRo a identificat un număr mare de copii de 3 – 5 ani care nu erau înscriși la grădiniță și ai căror părinți nu fuseseră încă informați despre programul național.

Lipsa spațiului în grădinițe și a listelor de așteptare. O practică la nivel național este ca, în momentul în care numărul maxim de copii ce pot fi înscriși într-o grupă este atins, înscrierile să fie sistate – ceea ce afectează un număr mare de copii săraci care ajung să fie înscriși la grădiniță abia în septembrie și face ca nevoia de mai multe clase de grădiniță să nu fie niciodată raportată către autoritățile județene și naționale.

Nevoia stringentă de asistenți sociali, de mediatori școlari și de experți pe probleme de romi în comunitățile rurale. Existența acestora ar înlesni implementarea programului și ar ușura identificarea unui mecanism eficient și relativ simplu de acordare a tichetelor sociale pentru copiii care nu pot beneficia de prevederile Legii nr. 248/2015 din cauza lipsei actelor de identitate, a reprezentantului legal sau a altor probleme similare. În acest an școlar, datorită Fundației Carrefour, OvidiuRo acoperă costul tichetelor sociale pentru acești copii. Părinții care pleacă în străinătate. Fie pentru că cei mici pleacă împreună cu părinții, fie pentru că sunt lăsați acasă în grija rudelor, înscrierea și prezența copiilor la grădiniță sunt profund afectate. OvidiuRo a încurajat echipele locale să monitorizeze îndeaproape aceste cazuri, să informeze familiile despre importanța educației timpurii și necesitatea realizării procedurii de reprezentare legală, dacă pleacă pe perioade lungi din țară.

Lipsă îmbrăcăminte și încălțăminte. O problemă frecvent întâlnită în localitățile vizitate este lipsa hainelor și a încălțărilor pentru cei mici; în programul pilot, aceste costuri erau acoperite de consiliile locale.
Road to Catane

3. O lege cu impact pe termen lung: semne bune

Legea Fiecare Copil în Grădiniță s-a bucurat de suport aproape unanim, din partea partidelor politice.

Simona Hallway

Normele metodologice au fost realizate în timp record – ceea ce a făcut posibil ca Legea nr. 248/2015 să fi e aplicată de la începutul semestrului al II-lea al anului școlar 2015 – 2016.

Neclaritățile inițiale din normele metodologice, transmise de autoritățile locale și OvidiuRo, au fost rapid remediate.

Un număr mult mai mare de copii și părinți au participat la sesiunile de citit interactiv organizate de OvidiuRo, comparativ cu numărul anticipat de echipele locale.

Părinții care au participat la activitățile organizate în cadrul Caravanei de Vară s-au dovedit interesați și dornici să își înscrie copiii la grădiniță.

Autoritățile locale au fost receptive, în majoritatea cazurilor, la recomandările OvidiuRo legate de problemele identificate în implementare. De asemenea, autoritățile județene și-au declarat suportul pentru maximizarea impactului Legii nr. 248/2015.

Pentru toate problemele identificate există cu siguranță intervenții pe termen scurt și soluții pe termen lung!

Județe monitorizate (Decembrie 2016)

caravan-map-december-2016