Campanii publice

Campaniile de conștientizare a importanței educației au fost, de-a lungul timpului, o parte integrantă a strategiei Asociației OvidiuRo de a crește șansele la formare continuă și cât mai timpurie ale copiilor săraci.

„Zi de zi la Grădiniță” 2016

Fără educație, visurile dispar” 2015

Campania de informare publică din 2015 a fost un exemplu de efort colaborativ ce a implicat:

Oameni talentați:

  • Marcel Iureș: vocea spoturilor video și audio;
  • Tom Wilson: realizarea spoturilor video și radio;
  • Cătălin Măruță: susținere publică oferită în cadrul emisiunii ‘La Măruță’ și în emisiunile de știri ProTV de la ore de vârf;

Companii sponsor:

  • Dedeman: panouri publicitare în 100 de locații la nivel național;
  • Carrefour: promovare in-store și spațiu publicitar în 28 de hypermarket-uri;
  • Chainsaw Europe: editare spoturi TV și radio;
  • Edenred: peste 700.000 de flyere promovând numărul de SMS;

Instituții media:

  • Zenith Media: spațiu media TV și radio gratuit;
  • 30+ canale TV și 7 radio;
  • Machete de presă și conținut editorial grație parteneriatelor cu Forbes, BIZ, Hotnews, Șapte Seri, GETT’s, Nine O’Clock, Business Review, Gazeta de Sud, Monitorul Expres, ColumnaTV, Urbankid.ro, Totuldespremame.ro;
  • Difuzări spot și flyere la Festivalul Enescu 2015;
  • Social media (ex. Campania de testimoniale ‘Susțin FCG’ pe Facebook);

Campanie SMS 2012

Asociația OvidiuRo a lansat prima campanie de SMS cu scopul de a ajuta copiii săraci să meargă la grădiniță. În 2011, 1.400 de copii din 12 comunități au avut șansa de a învăța prin programul Fiecare Copil în Grădiniță pe care părinții lor, majoritatea needucați, nu i-au putut învăța acasă. Printre cei care au sprijinit campania se numără Eduard CRBL și Marcel Iureș.

Fiecare Copil in Gradinita 2012

În martie 2012, Asociația OvidiuRo lansează al treilea sezon al campaniei de informare publică asupra importanței educației pentru copiii proveniți din medii dezavantajate. Această campanie se desfășoară în colaborare cu Policy Center for Roma and Minorities prin REACT. Sub sloganul „Fiecare Copil în Grădiniță este responsabilitatea fiecăruia dintre noi”, cele patru spoturi sociale subliniază necesitatea de a-i educa pe cei mici începând de la vârsta de 3 ani.

13 Motive să crezi 2011

Școala te face mare 2010

În mai 2010, a fost lansată a doua etapă a campaniei „Școala te face mare”. Aceasta a reliefat importanța educației timpurii pentru toți copiii, și a încurajat părinții săraci sa își trimită copiii la gradiniță pentru a începe școala cu succes.

Regizorul Cristian Mungiu a coordonat realizarea celor patru spot-uri TV: într-unul dintre acestea, Horia Brenciu aduce un băiețel la școală pe bicicletă. În altul, Andreea Esca ia de acasa o fetiță și o aduce la gradiniță. Margareta Pâslaru învață un grup de copii de pe stradă cântecul care a facut-o celebra, „Veronica”. Spot-ul în care apare Ethan Hawke a fost filmat pe un teren de joacă dintr-o zonă defavorizată din Paris, unde actorul filma la acel moment.

Școala te face mare 2009

Campania națională „Școala te face mare” a avut ca scop informarea și conștientizarea cetățenilor cu privire la drepturile și responsabilitățile pe care le au, în ceea ce privește educația.

Spot-urile sociale din 2009 i-au avut ca protagoniști pe Andreea Marin Bănică, Dan Bittman, Dana Deac, Damian Drăghici, Cabral Ibacka, precum și pe beneficiara unuia dintre programele OvidiuRo – Narcisa Cumpănă. Spot-urile au fost difuzate pe 25 de canale TV.