summer school

2016 

Primăvara aduce vești bune!

De ce?

Anul acesta vom organiza o varietate de proiecte care vizează creșterea calității activităților de învățare, multe dintre ele fiind organizate în parteneriat cu alte entități care au același scop.
Vom sprijni în continuare dezvoltarea comunității de profesori de pe Insula de Nisip, formată pe parcursul anilor în jurul Atelierelor de Vară Șotron.

Cine?
Profesorii din învățământul preșcolar sau din școlile cu mulți copii din familii defavorizate.
 
Comunitatea este dedicată profesorilor activi, preocupați de învățarea autentică, proprie și a copiilor, cărora le place să lucreze în echipă și să disemineze bunele practici experimentate de ei înșiși. Selecția participanților se realizează în funcție de colaborarea anterioară și/sau de implicarea în activitățile pentru copii.

Cum? 

Principiul de colaborare este simplu: acoperim costurile de participare (taxă, transport, cazare, resurse educaționale) pentru cei care organizează, ca și voluntari, activități pentru copiii din familii defavorizate, în special pentru cei preșcolari.

1. Alegeți-vă activitățile la care vreți să participați din cele enumerate mai jos.
2. Completați formularul de aici.
Dacă aveți nevoie de informații suplimentare vă rugăm să ne sunați la 0722 967 216 sau să ne scrieți la sotron@ovid.ro
Activități

1. Șotron Doi/ aprilie-iunie
Asociația OvidiuRo organizează o caravană de training pentru profesorii care doresc să participe.
Profesorul organizează 10 sesiuni săptămânale de 2 ore, în care copiii care încă nu merg la grădiniță se familiarizează cu mediul de învățare din grădiniță și se înscriu pentru anul școlar următor.
Resurse oferite: kituri pentru copii, suplimente nutritive, materiale didactice.
2. Atelierul ,,Un weekend altfel în Orașelul Cunoașterii”/  8-9 aprilie & mai/ București
Orășelul Cunoașterii & OvidiuRo organizează un curs de știință aplicată pentru profesorii din învățământul preuniversitar (vezi agenda aici).
3. Audiere publică: ce tip de formare inițială va crește calitatea în sistemul de învățământ din România?/ 21 aprilie
Coaliția pentru Educație invită persoanele interesate să-și exprime opinia! Trimiteți o depoziție scrisă, audio sau video, în limba română până la 17 aprilie 2016, ora 23:00 și completați acest formular (detalii aici). Comisia de experți (printre care și Daniel David, Șerban Iosifescu și Mihaela Singer) va formula recomandări de politici publice pe baza propunerilor primite. Raportul rezultat va fi publicat după 15 mai și discutat cu reprezentanții Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice.
4. Conferința de educație timpurie ,,Fericirea se învață de mic”/ 11-13 mai/ București
Organizatori: Grădinița Acorns & OvidiuRo; mai multe detalii găsiți aici.
5. Ateliere pentru educatori și învățători în metoda ORFF/ 20 mai/ București
Asociația Dalcroze România propune: 1) exerciții de concentrare, coordonare, reacție, expresie, dezvoltare corporală prin și pentru muzică; 2) educarea sistemului nervos prin exerciții de reacție în scopul de a crea o comunicare rapidă între creierul care concepe și corpul care execută; 3) integrarea unei noțiuni muzicale pentru persoane de la 3 la 100 de ani.
Conferința de final (iunie 2016) va reuni specialiști din mai multe țări, care vor aborda teme legate de muzică, pedagogie muzicală și aplicabilitatea muzicii în diverse domenii. Mai multe detalii găsiți aici.
6. Ateliere de Vară Șotron/ iunie-septembrie
Asociația OvidiuRo organizează o caravană de training pentru profesorii care doresc să participe.
Structurate într-un modul de două săptămâni, Atelierele de Vară pot fi adaptate pentru copiii între 3 și 14 ani. Cu ajutorul unui set special de materiale Şotron compus dintr-o carte-caiet, hărți, magneți-planetă și materiale didactice, copiii explorează lumea care îi înconjoară, pornind de la propria identitate, până la comunitatea din care fac parte și mult mai departe, până la alte galaxii. Special create pentru programele de vară din comunitățile dezavantajate, Atelierele Șotron pun bazele unui nou model de învățare ce invită la explorare, investigare și discuții structurate, toate pentru a-i învăța pe copii să înțeleagă, să interpreteze și într-un final să ,,cucerească” lumea ce îi înconjoară. Puteți citi mai multe despre Ateliere pe site-ul nostru aici sau pe grupul de Facebook aici.

7. Atelier ,,Unități de investigare”/ iunie
Asociația OvidiuRo împreună cu Betsy Grob (specialist în educație timpurie) organizează o caravană de training pentru profesorii care doresc să participe.

8. Inaugurare centru training & grădiniță/ octombrie/ Araci


2015

  • 4500 de copii implicați
  • 350 de profesori instruiți în metode de predare centrate pe copil
  • 290 de școli participante

„Atelierele sunt singura vacanță pe care acești copii o au de-a lungul verii. Pentru ei nu exista expresia ‘a pleca în vacanță’. Mai mult decât atât, ei nu au ieșit niciodată din satul în care locuiesc.“ Daniela Țugulea, Profesor, Roșia, Județul Sibiu

Reacțiile copiilor și modul cum au interacționat în timpul activităților, au fost surprinse într-un reportaj realizat de Știrile PRO TV.


Atelierele de Vară Şotron au apărut din nevoia de:

  • a forma profesorii în metode interactive centrate pe copii;
  • a asigura profesorilor instruiți practicile referitoare la folosirea acestor metode;
  • a oferi copiilor dezavantajați experiențe bogate de învățare pe timpul verii;
  • a iniția părinții săraci în sistemul educațional, într-un mediu mai puțin stresant;
  • a utiliza spațiile școlare pe timpul vacanței.

Începând cu 2001, peste 10.000 de copii și 2.000 de profesori voluntari au participat la Atelierele de Vară Şotron.

Structurate într-un modul de două săptămâni, Atelierele de Vară pot fi adaptate pentru copiii între 3 și 14 ani. Cu ajutorul unui set special de materiale Şotron compus dintr-o carte-caiet, hărți, magneți-planetă și materiale didactice, copiii explorează lumea care îi înconjoară, pornind de la propria identitate, până la comunitatea din care fac parte și mult mai departe, până la alte galaxii. Special create pentru programele de vară din comunitățile dezavantajate, Atelierele Șotron pun bazele unui nou model de învățare ce invită la explorare, investigare si discuții structurate, toate pentru a-i învăța pe copii să înțeleagă, să interpreteze și într-un final să „cucerească” lumea ce îi înconjoară.