(interviu) Leslie Hawke – Pledoarie pentru diversitate

foto Zoot LH credits

A venit în România la începutul anilor 2000 ca voluntar Peace Corp și s-a hotărât să rămână. A simțit că sunt lucruri pe care le poate face aici, că România are nevoie de implicarea ei. S-a atașat în primă fază de comunitatea romă, apoi a continuat să se preocupe de familiile defavorizate, indiferent de etnie. Mama celebrului actor Ethan Hawke ne spune cum învață ea lecția toleranței în fiecare zi printre minoritățile dintre noi.

Fiecare Copil in Grădiniță e unul dintre cele mai importante programe inițiate de OvidiuRo, asociația acărei cofondatoare e Leslie, alături de Maria Gheorghiu. Prin acesta, mii de copii din familii defavorizate au ajuns la grădiniță, părinții lor fiind stimulați să-i trimită zi de zi prin tichete sociale lunare de 50 de lei. Primul impuls e să crezi că 50 de lei nu motivează pe nimeni, vorba Lindei Evangelista, nici nu te dai jos din pat pentru ei. Adevărul însă necruțător al României lui 2017 e că sunt extrem de multe familii care trăiesc cu câțiva lei pe zi și pentru care 50 de lei fac diferența. Asta s-a văzut și în succesul programului. Ce e și mai îmbucurător este că 98% dintre copiii care au beneficiat de programul FCG s-au înscris apoi în clasa pregătitoare sau în clasa I. Deci se poate. A fost nevoie doar de americanca potrivită la românca potrivită.

Extras din interviul acordat de Leslie Hawke publicației ZOOT:

V-ați petrecut bună parte a vieții în SUA, creuzet al diversității. Sunt diferiți americanii și românii apropo de toleranță?

Scriitorul britanic EM Forester spunea că a fi tolerant înseamnă pur și simplu să poți „să suporți oamenii”. Luându-mă dupa această definiție, nu văd nicio diferență între români și americani. Cred chiar că românii sunt un popor destul de tolerant. „Își văd de treburile lor”, cum s-ar spune. Însă toleranța și prejudecățile pot foarte bine coexista. Și nu încape îndoială că românii au prejudecăți mari atunci când cred că au de-a face cu un reprezentant al etniei rome. E greu de spus acum încotro se îndreaptă Statele Unite însă trecutul nostru recent e rezultatul unui progres: am evoluat de la simpla tolerare a celuilalt spre valorizarea a ceea ce are celălalt de oferit.

Ați ales să lucrați cu una dintre cele mai discriminate minorități din România. Ce v-a atras spre comunitatea romă?

Inițial mi-au atras atenția copiii care cerșeau pe străzi – am fost mișcată de situația lor, nu de etnia din care proveneau. Majoritatea s-a dovedit a fi de etnie romă, însă toți erau cazuri disperate, copii care trăiau în condiții de sărăcie extremă. Sărăcia extremă e cea care îi aduce pe oameni în situația de a avea un comportament “anti-social” – ajung, adică, să cerșească, să fure sau să-i înșele pe alții. Probabil că am face la fel, dacă n-am vedea nicio alternativă pentru a asigura o pâine familiei, nu credeți?

Sărăcia are acest efect indiferent de etnie sau de rasă, atunci când oamenii sunt demonizați și marginalizați de generații. Iar cei mai inteligenți dintre ei găsesc de obicei modalități de a fenta sistemul – din moment ce nu au nicio șansă să funcționeze în interiorul acestuia.

Care sunt cele mai dure lucruri descoperite despre comunitatea romă?

Poate cel mai trist lucru pe care l-am aflat despre comunitatea romă e că nu e, în adevăratul sens al cuvântului, o comunitate. Este mai degrabă vorba despre cum românii din clasa de mijloc etichetează oameni care sunt fie (a.) romi tradiționali sau (b.) extrem de săraci, fără educație și trăiesc în ghetouri urbane sau la marginea satului românesc tradițional – discriminați mai degrabă datorită sărăciei lor decât a ADN-ului.

Sărăcia extremă, multi-generațională este cea care-i face pe acești oameni „nefrecventabili” pentru restul societății, și care-i forțează la un comportament „anti-social” pur și simplu pentru a supraviețui.

Deși nu pot spune că îi cunosc foarte bine sau că am avut ocazia să lucrez direct cu romi tradiționali – cei care vorbesc Romani ca limbă maternă și au meserii tradiționale -, cred că aceștia SUNT într-adevăr o comunitate, DAR una de mici dimensiuni. În general, nu ei sunt beneficiarii muncii noastre (a asociației) sau cei care au cel mai mult nevoie de ceea ce putem noi oferi. Când se spune că în România sunt 2 milioane de romi, lumea se referă nediferențiat la cele două grupuri iar cel de-al doilea, al oamenilor foarte săraci și fără educație, e mult mai numeros.

Misiunea OvidiuRo este ca TOȚI copiii care trăiesc în România, indiferent de etnia lor, să aibă șansa la o educație bună – o formare care să-i echipeze corespunzător pentru a putea obține o slujbă în secolul 21. Lucrul acesta ne-a făcut chiar nepopulari printre lideri ai ONG-urilor care implementează programe pentru romi, care se concentrează pe subiectul discriminării etnice.

Comunitatea romă are o reputație proastă în România și chiar și în afară. Cum credeți că putem schimba ceva?

Trebuie să începem cu crearea unui sistem educațional care nu face diferențe între copii în ceea ce privește atenția și resursele alocate. Despre asta e vorba și în programul Fiecare Copil în Grădiniță – a-i aduce cât mai devreme în sistemul educațional pe copiii cei mai vulnerabili economic și social, adică încă de la vârsta de 3 ani, astfel încât să poată recupera decalajul față de copiii născuți cu mai multe oportunități.

Atunci când educatorii văd că un copil de 3 ani este dornic să învețe și când realizează că și părinții romi își doresc un viitor mai bun pentru copiii lor și fac eforturi pentru a-i aduce zilnic la grădiniță și la școală, prejudecățile încep să se topească. Când acești profesori ajung să și vadă greutățile cu care se confruntă aceste familii, atitudinea lor devine mai tolerantă. Conceptul nostru este acela de a crea un mediu propice interacțiunii constante, reale, între părinții săraci și grădiniță. Așa se ajunge ca atât profesorii cât și părinții să renunțe la sentimentele negative pe care le aveau unii față de ceilalți în favoarea unei atitudini de încredere și a unui început de colaborare. Iar copiii au parte de o primă experiență cu sistemul educațional POZITIVĂ. Nimeni nu „schimbă” cu adevărat atitudinea altei persoane. Învățăm doar din propriile experiențe, nu din predici și mustrări.

Care a fost cel mai dificil lucru cu care v-ați confruntat încercând să ajutați comunitățile defavorizate?

Pentru mine, atunci când e vorba de ce facem, nu are importanță etnia celor care trăiesc în sărăcie extremă, cu toate că știu că majoritatea sunt romi. Știu foarte bine că există și romi care nu sunt săraci lipiți. Eu lupt pentru drepturile și dreptatea oamenilor săraci. Cel mai dificil este când trebuie să-mi țin firea când români cu educație îmi spun:

  1. Îți pierzi vremea încercând să-i ajuți pe oamenii ăia,
  2. E numai vina părinților că acești copii nu au educație, și
  3. Sunt pur și simplu diferiți de noi – o să vezi!

Lucrez cu ‚oamenii ăia’ de 17 ani și vă pot spune fără echivoc că sunt EXACT ca noi, doar că au avut și continua să aibă experiențe foarte diferite în viață.

Ce înseamnă să ai acces la educație când vii dintr-un mediu defavorizat? 

Misiunea OvidiuRo este destul de restrânsă: să aducem fiecare copil în grădiniță. Nu plec de la premiza că încercăm să schimbăm vieți; încercăm pur și simplu să schimbăm circumstanțele în care încep viețile copiilor săraci încât aceștia să aibă o șansă să-și construiască o viață mai bună decât a părinților lor.

Femeile rome pe care le cunosc, care au o educație superioară și au reușit să scape de sărăcie, au făcut singure asta pentru viitorul lor. Și nu le-a fost deloc ușor. Organizația noastră le-ar fi putut, poate, ajuta să urce prima treaptă a scării, însă parcurgerea restului de drum este efectiv realizarea lor – și încă una monumentală. Unele dintre ele au suferit inclusiv pentru că propriile familii au interpretat eforturile și succesul lor în a se integra ca pe o respingere a comunității. Aceeași distanța le-a fost impusă adeseori și de colegii lor, de școală sau de muncă, români.

Care e ținta dumneavoastră supremă pentru 2020, când veți părăsi România?

Cel mai mult îmi doresc ca OvidiuRo să poată susține împlementarea Legii Fiecare Copil în Grădiniță astfel încât aceasta să aibă succes la nivel național. Iar lucrul acesta se poate întâmpla numai atunci când comunitățile în care există cea mai mare nevoie de programul Fiecare Copil în Grădiniță vor face din educația preșcolară pentru toți copiii o prioritate.

Interviul integral poate fi citit aici.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>