România Liberă, 17 Septembrie 2010




17 Septembrie 2010

Imaginaţi-vă ce s-ar întâmpla dacă un virus s-ar răspândi asupra Europei şi ar avea implicaţii severe asupra dezvoltării intelectuale şi fizice a copiilor. Boala i-ar epuiza atât de tare pe copii, încât cei afectaţi nu ar putea să aibă niciodată slujbe responsabile sau să fie membri productivi ai societăţii.

Şi ce s-ar întâmpla dacă acei copii care ar fi susceptibili de această boală ar fi şi segmentul care ar creşte cel mai repede? Nu ar exista vindecare pentru această boală, odată contractată, dar ar exista un vaccin care să o prevină.

Cum ar proceda Uniunea Europeană şi statele membre în cazul unei astfel de crize?

Aceasta este situaţia curentă a copiilor de etnie romă în toată Europa. Boala este Lipsa de Educaţie. Antidotul este  educaţia preşcolară de calitate. Creierele copiilor nu se dezvoltă cum ar trebui în medii necorespunzătoare. Este un fapt demonstrat. Nenumărate studii au demonstrat că educaţia timpurie reduce probabilitatea ca aceşti copii să rămână repetenţi, să aibă nevoie de educaţie specială, să abandoneze şcoala, să fie şomeri sau să aibă cazier.  În timp ce Franţa şi România joacă ping-pong între ele, sute de mii de copii primesc mai puţină educaţie decât au primit părinţii lor acum o generaţie. O întreagă generaţie de romi va fi şomeră dacă aceştia nu încep şcoala la aceeaşi vârstă cu ceilalţi copii din Europa.

Legea franceză prevede că toţi copiii trebuie să meargă la grădiniţă începând cu vârsta de 3 ani. Conform unui articol recent publicat de NPR (Radioul  Public Naţional, SUA), „în Franţa, 100% din copiii de 3, 4 şi 5 ani beneficiază de educaţie preşcolară. Deci toţi ar începe clasa întâi de pe poziţii de egalitate”. Ceea ce nu este, de fapt, adevărat. Cei mai mulţi copii de etnie romă din Franţa nu sunt înscrişi în programe de educaţie preşcolară, iar pentru copiii mai în vârstă din familiile „repatriate” în România procesul de transferare a lor de la sistemul francez la cel românesc este cel puţin complicat şi chinuitor atunci când părinţii sunt analfabeţi. Autorităţile nu sunt în mod deosebit cooperante: frecvent, copiilor le lipsesc documentele de transfer sau unele hârtii oficiale din străinătate nu sunt recunoscute de directorii şcolilor româneşti.

România, ca şi Franţa, are legislaţie perfect adecvată pentru drepturile copiilor, dar legile făcute să-i protejeze şi să-i împuternicească pe cei marginalizaţi nu sunt implementate sau puse în vigoare. Constituţia română declară că educaţia publică este gratuită, dar un raport publicat săptămâna trecută de Salvaţi Copiii a concluzionat că, anual, media cheltuielilor unui părinte pentru educaţia „gratuită” este  de aproximativ 500 de euro. Nu e nici o mirare atunci de ce părinţii romi amână înscrierea copiilor lor pe cât de mult posibil (până la 8-9 ani). Interesant este faptul că legea care stipulează că şcoala e obligatorie de la 6-7 ani nu e implementată, dar legea care împiedică înscrierea unui copil peste 9 ani este implementată cu stricteţe.  În loc să se joace de-a cine este vinovatul, mai bine membrele UE  ar înrola activ în educaţia preşcolară toţi copiii de etnie romă rezidenţi în ţara lor.

O strategie care merită luată în considerare este cea care se implementează acum cu finanţare din SUA în 20 de comunităţi româneşti. E simplu: autorităţile locale înscriu fiecare copil între 4 şi 6 ani (anul viitor va fi între 3 şi 6 ani) la grădiniţă şi îi asigură  un set de haine şi încălţăminte. Părinţii sub limita de sărăcie primesc 12 euro pe lună în tichete sociale atunci când copiii lor au frecvenţă perfectă la grădiniţă. Înscrierile şi prezenţa zilnică au crescut dramatic în comunităţile unde această strategie a fost aplicată. Analizele economice au demonstrat că banii investiţi în educaţie preşcolară de calitate au un calcul de eficienţă de 3 până la 10 ori din investiţia iniţială.  Banca Mondială a estimat în aprilie că se pierde un miliard de euro pe an – doar în România – în productivitate şi venituri din taxe ca un rezultat al şomajului şi angajarea romilor în slujbe ce generează venituri foarte mici. Pe continent, estimările ajung la peste 5 miliarde euro. Acest lucru nu poate fi redresat decât dacă statele membre ale UE reacţionează la decalajul de educaţie cu aceeaşi determinare cu care ar rezolva medical o epidemie.

Leslie Hawke, este cofondatoarea, din 2004, a Asociaţiei Ovidiu Rom. Lucrează de 10 ani în România cu copii şi familii sărace. Misiunea Asociaţiei Ovidiu Rom este promovarea oportunităţilor egale pentru persoanele aflate în situaţii de risc din România.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>