Financiarul, Septembrie 2009
Ethan Hawke si noul ambasador american, Mark Gitenstein, invitatii-cheie ai Balului de Caritate.
Leslie Hawke, presedintele Asociatiei Ovidiu Rom, vorbeste intr-un interviu in exclusivitate pentru „Financiarul“ despre diferentele dintre mediul de afaceri autohton si cel american si despre provocarile de care a avut parte in Romania. „Directorii americani se gandesc mereu la viitorul loc de munca“, spune Leslie Hawke, care puncteaza ca romanii „nu se gandesc prea mult cum ar putea face o treaba mai buna, sa fie mai eficienti“.
„Financiarul“: Care au fost cele mai importante provocari legate de Asociatia Ovidiu Rom? Dar realizarile?
Leslie Hawke: Una dintre cele mai mari provocari pentru oricine incearca sa duca lucrurile la bun sfarsit este rotatia constanta din Guvernul roman. Eu cred ca functia cea mai importanta a serviciilor sociale oferite de ONG-uri este de a influenta politicile publice. ONG-urile nu ar trebui sa fie un substitut pentru programele guvernamentale. Ar trebui sa le fie complementare acestora si sa experimenteze diferite strategii care, daca au succes, sa fie preluate de Guvern la nivel national. Eu consider ca realizarea cea mai mare a Ovidiu Rom este campania de constientizare publica „Scoala te face mare“. Ma deranjeaza enorm atunci cand autoritatile scolare nu sunt primitoare fata de copiii saraci si de familiile lor. Recent, am primit un telefon si mi s-a relatat despre o familie – ambii parinti erau angajati ca maturatori, care, spuneau ei, nu puteau sa isi inscrie copilul la scoala daca nu donau un pachet de hartie Xerox. Sunt foarte mandra ca oferim un mijloc prin care oamenii pot primi asistenta atunci cand lucruri fara viziune, stupide si evident ilegale ca acestea se intampla.
Cat de deschisi sunt afaceristii romani spre actiuni caritabile? De ce credeti ca se implica unii dintre acestia, mai mult sau mai putin?
Cand afacerile merg bine, multi romani sunt foarte deschisi. La fel ca toti ceilalti, cand afacerile merg prost, ei sunt mai putin caritabili. Eu nu sunt de acord cu stereotipul ca romanii nu sunt generosi. Este posibil sa nu aiba incredere intr-o multime de „organizatii de caritate“, dar aceasta este o alta chestiune.
Sunt cetatenii americani mai deschisi la sprijinirea actiunilor caritabile decat cei romani?
Ei bine, noi o facem de ceva mai mult timp. Face parte din noi. In America, daca esti un om de succes, la un moment dat se asteapta de la tine „sa si dai inapoi“ comunitatii. Am inteles ca termenul „voluntar“ a capatat o reputatie proasta in timpul regimului Ceausescu, pentru ca de fapt nu era cu adevarat voluntariat. Este pacat, dar pentru un numar tot mai mare de tineri romani, voluntariatul a devenit un concept pozitiv. Avem o multime de voluntari pentru Balul de Halloween – si nu pentru a merge gratis la After Party! Sentimentele lor ies la iveala cand vad copii care cersesc pe strada si sunt fericiti sa incerce sa ajute intr-o masura cat de mica.
20 de ani management
Ati activat peste 20 de ani in diferite pozitii de management la companii „din tara tuturor posibilitatilor“ – SUA. Care ar fi diferentele de stil, de management, conditii de piata etc.) dintre a conduce/a face o afacere in Romania si una in SUA.
In primul rand, este mult mai usor sa aplicati asta in America decat este aici! Dar, in ceea ce priveste locul de munca, oamenii sunt foarte competitivi in Statele Unite. Mi se pare ca majoritatea romanilor sunt dispusi sa lucreze din greu si multe ore, dar, in general, nu sunt atat de competitivi, deci nu se gandesc prea mult cum ar putea face o treaba mai buna, sa fie mai eficienti sau mai productivi sau sa obtina o promovare inaintea colegilor. Directorii americani se gandesc mereu la VIITORUL loc de munca. Poate ca nu e intotdeauna bine, dar este motivant.
Care sunt cele mai importante companii care au acordat cele mai mari donatii in derularea programelor umanitare anul trecut?
Pe lista celor mai importante companii care au ales sa ne sprijine in derularea programelor umanitare se numara Vodafone, Pepsi si Carrefour.
Educatia nu este gratuita
Daca ar fi sa faceti un top 5 al campaniilor desfasurate de Asociatia Ovidiu Rom cu cel mai mare succes care ar fi acela? La cat s-a ridicat investitia Ovidiu Rom pentru fiecare din top 5 campanii?
De fapt, „Scoala te face mare“ este prima campanie adevarata de constientizare publica pe care am facut-o si ne-a costat foarte putin pentru ca cele mai multe persoane si organizatii implicate au oferit timpul lor si materiale. Iar canalele de televiziune au oferit spatiu de emisie. Am fost uimita de cat de usor s-au implicat si persoanele publice. Este incredibil pentru mine ca doi regizori de film de clasa mondiala, Cristian Mungiu si Radu Muntean, si-au donat din timpul lor pentru a regiza aceste spoturi sociale. Nu cred ca multi regizori americani de succes s-ar fi deranjat sa faca asta. Initial, Ovidiu Rom s-a axat pe servicii directe pentru copiii saraci si familiile lor. In primii ani, am incercat sa ne dam seama ce merge mai bine. Acum, ne concentram sa convingem Guvernul sa adopte strategiile pe care le-am gasit a fi cele mai eficiente in atragerea si mentinerea copiilor saraci in scoala. Obiectivul nostru pe termen lung este sa ajutam la reducerea decalajului intre nivelul de educatie al copiilor saraci si cel al clasei de mijloc din Romania.
Care este rata abandonului scolar in 2009? In crestere sau in scadere fata de 2008? Dar rata alfabetizarii?
Potrivit ultimelor informatii disponibile, rata abandonului scolar a crescut de la 0,6%, in perioada 2000/2001, la 1,7% in perioada 2006/2007, iar rata alfabetizarii a crescut de la 0,6% (2000/2001) pana la 2,3% (2006/2007).
De ce credeti ca s-a ajuns la un asemenea nivel al abandonului scolar? Ce masuri ar trebui luate la nivel institutional?
Motivul este faptul ca cei saraci au mai multi copii decat cei din clasele de mijloc si cele superioare. Educatia nu este cu adevarat gratuita, iar oamenii saraci nu primesc sprijinul de care au nevoie pentru a-si educa copiii – incepand cu programe de educatie timpurie finantate de Guvern.
Placut surprinsa de Bucovina
Ce v-a surprins placut sau neplacut la venirea in Romania?
Am fost surprinsa neplacut de copiii care cerseau in fata bancilor moderne. In acelasi timp, am fost surprinsa placut de farmecul Bucovinei si al Maramuresului.
Prin ce se diferentiaza mentalitatea romanilor de cea a americanilor? Ce credeti ca ar trebui schimbat in mentalitatea romanilor?
Cu siguranta, nu consider America un standard international de comportament uman sau un ideal al mentalitatii umane. Dar diferenta majora dintre cele doua tari este ca in America un copil cu o inteligenta medie poate fi nascut intr-o familie foarte saraca, insa se poate ridica deasupra statutului social si economic al familiei sale prin munca grea. Acest lucru nu se aplica si in Romania pentru multi copii care se nasc in zone rurale sau in familii de romi. Mobilitatea sociala conduce la optimism, toleranta si initiativa personala.
Ce asteptari aveti de la cea de-a cincea editie a Balului de Caritate de Halloween? Ce invitati speciali vor sosi? Fiul dvs., Ethan, va va fi alaturi la Balul de Caritate?
Speakerul-cheie al serii va fi noul ambasador american, Mark Gitenstein. Sunt extrem de onorata ca a fost de acord sa participe. Sper ca si Ethan (fiul sau, actor celebru – n.r.) sa fie aici. El vrea sa vina, dar filmeaza „Moby Dick“ in Canada si Malta. In cazul in care programul ii va permite sa fie in Europa pe 31 octombrie, cu siguranta va fi prezent. Este fascinat de Romania si intrigat ca mama sa s-a mutat aici definitiv.
Ethan Hawke vine in Romania
Leslie Hawke, presedinta Asociatiei Ovidiu Rom, anunta ca fiul sau, Ethan Hawke, si-a confirmat prezenta la Balul de Caritate de Halloween din 31 octombrie, la Palatul Parlamentului. In plus, este confirmat faptul ca Madonna va dona un obiect personal care va fi scos la licitatie sau dat ca premiu la tombola.
Ethan Hawke a fost de acord sa participe anul viitor la un spot TV al campaniei „Scoala te face mare”, Margareta Paslaru exprimandu-si de asemenea dorinta de a fi intr-un spot. „La inceput n-am fost sigura ca ar trebui sa mai organizam inca un eveniment de asemenea anvergura, luand in considerare criza financiara, dar Balul de Halloween din acest an se contureaza a fi cel mai interesant de pana acum. Sper ca oamenii ne vor sprijini in continuare in munca noastra, prin intermediul balului, chiar daca in acest an vor trebui «sa caute putin mai adanc in
buzunare». Anul trecut am strans peste 80% din fondurile noastre prin intermediul Balului de Halloween, direct sau indirect”, a spus Leslie Hawke.
Cariera
Leslie Hawke
- In 2000 a venit pentru prima data in Romania, la Bacau, in calitate de voluntar Peace Corps.
- Lucrand pentru Fundatia de Sprijin Comunitar in Bacau, in 2001, impreuna cu Maria Gheorghiu, a initiat programul „Gata, Dispus si Capabil”, program pentru ajutorarea mamelor si copiilor defavorizati.
- In 2004 Leslie Hawke si Maria Gheorghiu au infiintat Asociatia Ovidiu Rom in ideea de a oferi oportunitati egale pentru persoanele defavorizate din Romania si in special pentru a-i ajuta pe copiii saraci sa mearga la scoala.
- In 2005 USAID acorda Asociatiei Ovidiu Rom premiul „Citizen Citation” pentru programe inovatoare.
- Din 2005 organizeaza Balul de Caritate de Halloween.
- A lucrat peste 20 de ani la nivel de management in companii din SUA.